SOCIETATEA CIVILA IN SECTOARELE CAPITALEI (pentru pagina Web, clic pe denumire):

duminică, 26 martie 2017

NOUL FEL DE A FACE POLITICĂ ȘI PUHAVUL CHIP AL POLITICIANISTULUI ÎN ROMÂNIA LUCRULUI BINE FĂCUT




COMEDIE GRATIS CU NEICUSORULE/PUICUSORULE DAN

Rog, respectuos, vizionați mai întâi filmulețul și apoi citiți textul.
Vă invit, așadar, la o scurtă, dar reconfortantă, partidă de râs cu lacrimi. Avem mare nevoie, mai ales în aceste vremuri de strașnică restriște!
Priviți acest chip. Nu chiar „isteț de oaie creață”, dar, în mod cert, de boulean răzlețit la poarta nouă. Adică prin lume, în general, și mai recent în Parlament, pentru cazul său particular. 
Impresionează, totuși, eleganța nătângă a posturii și a mimicii, agerimea înfrânată a minții, decedata mobilitate intelectuală pe care o degajă, forța de șomoiog a discursului, fluența, flatulența și finețea exprimării. Dar, cu osebire, profunzimea analizei.
Mai pe scurt, băietanul parlamentar și șef de partid Dănuț e zdrențe. Aproape muci. Dar, totuși, ce intelectual rasat și, desigur, consacrat felcer în științe ni se relevă.
O încântare pentru minte și suflet să te adapi nemediat de la tezaurul de bâlbe ce-i irumpe fâsâind onomatopeic, însă nestăvilit, din tărtăcuță. 
D-aia nu putui io să țâu numai pentru mine, sub preș și chiar undercovered, starea de sublimă grație, de sfântă beatitudine ce mă trosni subit când văzui în acțiune ființa asta înalt spiritualizată. Să să bucură șî privirili lu' alțî dă ăst one man show - stand-up comedy în stare pură. Epică scena în care își scutură sfecla încruntându-se blând-behăitor la microfon.   
Îl puteți vedea în toată splendoarea pe mesianicul ipochimen ce și-a asumat nevoirea mântuirii, mai întâi a Bucureștilor. Apoi, fiindcă nu și-a îndestulat pohta ce-a pohtit, în marea-i milă, silă, mărinimie, dar și cu scârbă șmecherească față de norod, precum și pe fondul confuziei și amorțelii românești transcendent congenitale, a trecut direct și în forță la 'the next level'.
Și-a îndreptat harul, așadar, către salvgardarea in integrum a Republicii Parchetar-Sereistice și Binomate România. Urmează logic, desigur, palierul regional, planetar și taman galactic. Și poate puțin-puțin cel penal, dacă o fi pus pe undeva boticu’ său civic. Sunt sigur că, de va fi cazul, super eroul e în stare să se combată anticoruptibilic pe sine se. 
Îmi cer scuzele cele mai respectuoase de la persoanele cu alte opinii și orientări, dar mă pocnește contondent în glavă un gând. Că împleticit-bolborositorul parlamentar salvatorist ar înfățișa, de fapt, în covârșitoare măsură și cel puțin sub aspectul informării și coerenței, modelul puțin dizzy al protestatarului din Clubul de Fițe Victoriei. Mai puțin partea intangibilă cu multinaționalele, deoarece acolo treburile au fost foarte clare, totul părând atent conceptualizat și desfășurat.
Sper, totuși, ca filmarea să-l fi surprins pe probabil onorabilul matematician, dar evident arieratul politicianist /măscărici/panglicar, ca fiind discret abțiguit/afumat/grizat/ mangă etc. (deși se pare că asta este mecla sa publică standard). Mahmureala ar fi un soi de prezumție de abulie ce poate da bine în sondaje.
Căci, dacă așa cuvântă și îi patinează fleașcă dezarticulatului om de știință rotițele și ochișorii prin scăfârlie, inclusiv în stare de trezie, ne putem imagina grandoarea și coerența izbăvirii naționale ce ni se coace în tandemuri și polinoame diverse.
În concluzie, stuchiți-vă-n sân și să ne ferească Dumnezeu de mintea prostului odihnită.
(Îmi cer iertare pentru comparațiile care implică necuvântătoare care, de altfel, îmi sunt foarte dragi.) 
Daniel Barbu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu